• Despre noi

        Compartimentul Protecţia Mediului reprezintă structura competentă din cadrul aparatului de specialitate al Primarului , ce are rolul de a rezolva probleme legate de agresiuni asupra spaţiului environmental (provocate de factorul uman) , de a soluţiona probleme ale locuitorilor din codominiu (lipsa unei asociaţii de proprietari atribuie din oficiu şefului de birou şi această sarcină) , de a se implica în diverse campanii educative în colaborare cu instituţiile de învăţământ , de a se implica activ în viaţa societăţii prin promovarea unui stil de viaţă prietenos cu mediul şi exemplului de bune practici.

        De menţionat este şi faptul că acest compartiment manifestă deschidere faţă de lucruri utile pentru oraşul Videle , de aceea orice iniţiativă care duce la progresul societăţii este analizată , încurajată şi propusă conducerii pentru implementare (dacă aceasta se va dovedi viabilă).

        Circuitul documentelor se prezintă astfel:


circuitul documentelor pm
Circuitul documentelor (versiune complexă)