Protecţia Civilă
Au fost afectate un număr mare de obiective social- culturale şi de infrastructură din oraşul Videle după cum urmează;
- Scoala generală nr. 1 Videle, reparată în vara anului 2005;
- Sala de sport de la şcoala nr. 1, reparată în vara anului 2005;
- Biserica Veche cu hramul Sfintei Parascheva, de pe strada Luncii, obiectivcultural de patrimoniu, reconstruită în anul 2007- 2008.
- Podul de pe râul Glavacioc, ce leagă Videle cu cartierele Tamasesti, Parisestisi Cosoaia , reconstruit în anul 2006- 2007;
- Podete peste Râul Glavacioc, un număr de trei care au fost reparate în 2005;
Au fost afectaţi 0,5 Km de drum judeţean, 0,5 Km de drum comunal şi 5 Km de străzi, care au fost reabilitaţi în anii 2006, 2007 şi 2008;
Barajul de pământ de pe râul Sericul, distrus în totalitate de inundaţii şi refacutin anul 2008, de către primăria oraşului Videle;
Pentru evaluarea pagubelor produse de inundaţii şi viitura în data de 4 iulie 2005 s- au constituit comisii de evaluare a pagubelor, inventariindu- se toate gospodăriile, obiectivele socio- economice şi de infrastructură inundate şi gradul în care acestea au fost afectate. Pentru sprijinirea populaţiei sinistrate s- au distribuit cantităţi importante de apă minerală, apă plată şi alimente, fântânile au fost dezinfectate iar unde a fost cazul s- au efectuat vaccinări.
Reconstrucţia locuinţelor şi obiectivelor afectate de inundaţii a fost făcută sub directă conducere a primarului oraşului Videle, acţionându- se atât pentru reconstrucţia locuinţelor afectate cât şi a obiectivelor socio- economice afectate de inundaţii.
Cele 15 case distruse în totalitate au fost reconstruite cu materiale de construcţie primite prin A.N.L de la guvernul României, acestea fiind ridicate în regie proprie de către salariaţii serviciului PubliServ Videle-Poeni.
Pentru casele care au avut nevoie de consolidări şi reparaţi s- au primit materiale de construcţie din sponsorizări de la firme private din Bucureşti şi firme din judeţul Teleorman, fiind create condiţii pentru remedierea rapidă a locuinţelor afectate de inundaţii.
în perioada 2005- 2007, prin intermediul compartimentului Protecţie Civilă din cadrul primăriei Videle au fost distribuite către locuitorii oraşului Videle cantităţi însemnate de nisip şi balastru necesare reconstrucţiei şi consolidărilor de locuinţe afectate de inundaţiile din anul 2005.
Deosebit de important este faptul că întregul personal care acţionează în cadrul protecţiei civile şi SVSU Videle, acţionează în orice moment sub deviza: